Spre mijlocul sec. XX în știința sovietică s-au format principalele tendințe în studierea industriilor din os, corn și fildeș. Aceste cercetări, în general, erau îndreptate spre descrierea tipologică și funcțională a pieselor din materii organice. Paleoliticienii treptat au creat fundamentul analizei tehnologice a obiectelor din os, corn și fildeș, care a permis lărgirea cunoștințelor privind cultura materială a stațiunilor paleolitice. Cercetători ca M.M. Gerasimov, P.I. Boriskovskii, G.A. Bonch-Osmolovskii, M.D. Gvozdover, S.A. Semenov, A.N. Rogachev, A.K. Filippov și alții s-au bazat pe simbioza dintre observațiile proprii cu rezultatele experimentelor și studiilor etnografice. Acestea din urmă, au permis stabilirea funcționalității pieselor, metodele de confecționare a uneltelor și dependență formelor obiectelor de tipuri de materii prime organice.
Prezentul studiu analizează patru vase ceramice medievale timpurii identificate recent în satul Bălceana (raionul Hâncești), atribuite culturii Penkovka. Descoperirea, realizată în octombrie 2025 cu prilejul unor lucrări edilitare, a fost urmată de recuperarea și documentarea materialelor de către specialiștii Agenției Naționale Arheologice. Complexul, surprins la peste 1 m adâncime, nu a putut fi cercetat sistematic, astfel încât contextul arheologic rămâne incert (așezare sau complex funerar). Vasele sunt lucrate manual, din pastă grosieră cu șamotă și nisip, arse neuniform și caracterizate prin corp bitronconic, trăsătură specifică orizontului cultural Penkovka. Inventarul cuprinde un vas de provizii decorat cu brâu reliefat sub buză, un vas-borcan bitronconic, un castron înalt și un fund de vas, probabil provenind de la un castron similar. Din punct de vedere tipologic, piesele se încadrează în tipurile definite de I. Rafalovich, I. Corman și O. Prikhodniuk pentru ceramica secolelor V–VII d.Hr. Analogiile identificate în situl medieval de la Hansca, precum și în alte așezări din spațiul carpato-nistrean și din aria estică a culturii Penkovka, susțin atribuirea culturală și cronologică propusă. Totodată, studiul abordează problema originii formelor bitronconice și relația acestora cu tradițiile ceramice ale culturilor Sântana de Mureș–Cerneahov și Kiev. În concluzie, descoperirea de la Bălceana completează repertoriul vestigiilor medievale timpurii din spațiul pruto-nistrean și poate fi datată între sfârșitul secolului al V-lea și secolul al VII-lea d.Hr., probabil într-o fază timpurie a culturii Penkovka, evidențiind dinamica și complexitatea proceselor de locuire din această regiune.
The ancient city of Sebastopolis, located within the borders of Sulusaray district of Tokat, is one of the prominent Roman cities of the Black Sea region. Located 69 km south of Tokat province, the city stands 36 km west of the Tokat-Sivas road, 30 km to Artova district and 5 km to Yeşilyurt district. With a history dating back to the Early Bronze Age, the city has been home to many civilizations. Its most brilliant periods took place during the Roman and Byzantine periods and architectural fragments of old buildings are scattered throughout the city center and surrounding villages. Many stone artefacts belonging to the Roman and Byzantine periods are found in various buildings, gardens, streets or in different structures such as spolia. This study investigates the garland-decorated stones brought from different parts of the ancient city of Sebastopolis to the Museum of Stone Artifacts and Mosaics of the Ancient City of Sebastopolis. It is unknown where the artifacts examined were found and where they were first used. However, the richness of the decoration observed in the examples shows that there is a unity of material, decoration and style in the city considering the other stone artifacts found in the city. This suggests that there were stonemasons who produced the decorative repertoire of the period and a local workshop in the city. Further excavations in the city will yield more reliable data in this regard in the future. The purpose of this study is to identify the artifacts, to date them by making iconographic and typological evaluations in the light of similar examples, and to contribute to the existing studies on the cultural history of the city.
The publication of the monograph Sarmatian cemetery-shrine near the village of Petrești in the Middle Prut region1 [in Russian] by Serghei Kurceatov and Valeriu Bubulici provides new data and perspectives on the Sarmatian communities inhabiting the western edge of the Eurasian steppe. Owing to the richness of the archaeological documentation and the wide range of issues addressed, the volume serves as the starting point for a series of reading notes examining aspects related to the organisation of funerary space, ritual practices, chronology, and the cultural dynamics of Sarmatian groups in the Middle Prut region and the north-west Pontic area. Building upon the information and interpretations proposed by the authors, the study discusses the principal results presented in the volume and critically evaluates some of the conclusions concerning the Petrești necropolis and its place within the Sarmatian world between the Dniester and the Danube. Particular attention is paid to ritual structures delimited by circular, square, and rectangular ditches, funerary practices, grave inventories, and the arguments advanced for the chronology of the site. The interpretations put forward by the authors are also examined in the light of comparable discoveries and relevant scholarship concerning the north-Pontic and Carpathian–Danubian Sarmatian environment. The observations presented here aim both to highlight the contribution of the monograph to our understanding of the Sarmatian communities living on the western frontier of the Eurasian steppe and to discuss a number of issues related to interpretation and historical contextualisation. In this respect, the article seeks to contribute to ongoing debates regarding funerary practices, cultural identities, and the relationships between Sarmatian groups and neighbouring cultural environments during the first centuries A.D.
Beads formed an integral component of personal adornment among people belonging to a wide range of regions and time periods, and that is also the case for the people living in the Tisza Basin during the Migration Period. This study examines the beads from the published material recovered from contexts in the study area dated in the D2/ D3-D3 period, which is generally associated with the early Gepid period. By focusing on richly furnished finds, we aim to provide an overview regarding the types of beads worn and highlight those types which can provide further information regarding aspects like chronology, regional practices and cultural connections as expressed through those with access to widespread resources during the Migration Period.
