Analizând evoluţia în timp a modalităţilor de raportare la Celălalt, de la mo- mentul descoperirii Americii şi până la cel următor prăbuşirii totalitarismului co- munist, Tzvetan Todorov deconstruieşte treptat toate aspectele utopice legate de mitul modern al progresului continuu, având ca unică finalitate înţelegerea felului în care umanul poate rezista succesivelor ispite ale binelui sau ale răului pe care experienţa istorică le prilejuieşte. Spre deosebire de miturile arhaice, concentrate obsesiv pe Originar, elaborările mitologice moderne creează fie o proiecţie optimistă a „vârstei de aur”, plasată nu în trecutul primar, ci într-un viitor dominat de ştiinţă (un soi de derivate ale utopiei) – aici încadrându-se mitul progresului –, fie viziuni fataliste (uneori de-a dreptul apocaliptice) – precum milenarismul diferitelor ideologii totalitare. Ceea ce îi rămâne accesibil omului modern în absenţa posibilităţii apelului ciclic la arhetipul exemplar al Originarului este, în viziunea lui Todorov, întoarcerea la profundul uman, o renaştere întemeiată pe regăsirea de sine înţeleasă ca regressus ad uterum. Uzul exemplar al memoriei, gra- matica umanistă ce recunoaşte existenţa Celuilalt spre deosebire de gramatica totalitară şi practica binelui până la banalitate sunt astfel descoperite ca gesturi el- ementare care asigură păstrarea individului modern în sfera umanului, proces înţeles de autor ca un veritabil regressus ad uterum.
Les Mille maisons du rêve et de la terreur et Terre et cendres présentent les caractéristiques d’une littérature mythique, notamment par le recours à la mise en abyme d’événements démultipliés à travers l’intégration de contes populaires. Atiq Rahimi puise dans la tradition narrative orientale, cher- chant une forme proche des Mille et une nuits pour enrichir ses œuvres au niveau textuel et intertextuel. Par la réécriture du mythe, il explore une poétique de l’infini, fondée sur une architecture narrative circulaire qui reflète la continuité et la résonance des récits. Dans ces deux romans, l’au- teur développe une réflexion profonde sur la souffrance des héros et la complexité de leur relation face à leur destin implacable. Cette étude vise à analyser comment le mythe, en tant que structure narrative et symbol- ique, permet à l’auteur de mettre en lumière les contradictions d’une réalité traumatique tout en offrant une dimension universelle à ses récits, révélant ainsi la puissance de la mémoire mythique comme outil de résistance face à l’oubli et à la destruction.
This article explores how Neil Gaiman’s The Graveyard Book (2008) reworks mythic archetypes and sacred spaces to foster intercultural understanding across diverse readerships. Through a close reading in- formed by archetypal theory, it analyses how the novel reshapes the figures of the Orphan, the Shadow, the Villain and the Guardian/Mentor to create a hybrid narrative that bridges a wide range of diverse cultural traditions. The graveyard setting emerges as both a liminal and an educational space, recalling ancient monastic and worldly institutions while maintaining a modern appeal. Gaiman’s reimagining of symbolic structures engages with the rich heritage of myth. Also, it broadens its accessibility, inviting readers to negotiate identity, morality, and the confrontation with darkness in culturally diverse ways. The study argues that its mythic hybridity enables the novel to function as a cultural bridge, fostering connections between local and global narrative traditions while offering young readers em- powering frameworks for self-discovery.
